Ca și „galacticii“, Pandurii a obținut prima victorie cu doi oameni în minus. Eugen Neagoe a împlinit, vineri, 41 de ani. Și gorjenii au priceput mesajul. Vasilache, Pițurcă sau Iordache au surprins cu coada ochiului gesturile largi, agitate ale antrenorului lor și i-au înțeles îngrijorarea. Năstăsie, Doman și Tănase începeau deja să caute drumul cel mai scurt spre poarta lui Stanca. Tonul l-a dat fiul rătăcitor Ilie Iordache, cu o finețe tehnică suficientă pentru a răvăși apărarea lui Ionuț Badea. Imediat a venit primul cadou. Cu dedicație, de la Chibulcutean pentru antrenorul său, ex-bistrițeanul de 30 de ani aflându-se la prima reușită din carieră! Nici nu se terminase bine euforia lui Neagoe că a venit al doilea cadou. De data aceasta, de la portarul Argeșului, Boșneag, care a scăpat mingea din mână pentru golul lui Pițurcă.
Apoi, arbitrul Corpodean, care a fragmentat jocul și a împrăștiat cartonașe galbene sub acoperirea regulamentului, l-a eliminat pe Popete, și Neagoe revedea deja coșmarul cu Unirea Urziceni, pierdut în zece oameni cu 1-5. Argeșenii au primit și ei un cadou – un om în plus pentru o repriză. Și au înscris repede, prin Doman, dar n-au fost în stare să mențină presiunea. Și ca să nu-și țină sărbătoritul în tensiune până la final, gorjenii au închis meciul cu un penalty, tot cadou, oferit în dar de asistentul Toderici, dar au terminat în nouă oameni după eliminarea lui Pițurcă.
Piți Jr i-a rupt piciorul lui Cârstoiu Victoria „pandurilor“ a fost umbrită de intrarea din spate a lui Pițurcă asupra lui Cârstoiu (foto), pentru care atacantul gorjenilor a și fost eliminat. Fotbalistul argeșenilor a ajuns la spital, verdictul fiind unul grav: fractură de peroneu! Cârstoiu va rata tot turul din cauza acestei accidentări. „Sunt supărat. Nu vreau să mă gândesc că Alexandru Pițurcă l-a lovit intenționat pe Cârstoiu“, a zis Penescu, patronul oaspeților.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER